Sveta Sili

Duceti-va si faceti ucenici in toate neamurile

Străinătatea m-a îndepărtat de copilul meu!

Ştim cu toţii care este statistica celor plecaţi în străinătate la lucru pentru a face bani ca să-şi întreţină familia, şi desigur cele mai multe plecate sunt femeile

Vreau să citiţi cazul unei mame îndurerate şi să încercaţi să vă gîndiţi la ce risc vă supuneţi copii atunci cînd îi lăsaţi singuri.

Sunt şi eu una dintre mamele care au plecat peste hotare în căutarea banilor – o spun cu o mare durere în suflet, de ce? Pentru că mi-am lăsat singurul fiu acasă. Mă doare să spun aceste lucruri dar vreau că citind lucrurile acestea să vă gîndiţi şi să încercaţi să învăţaţi din greşelile altora înainte de a pleca de lîngă familie ca să nu pierdeţi ceea ce am pierdut şi eu.

Mi-am lăsat copilul acasă cu gîndul că plec ca să-i asigur un trai mai bun dar nici nu m-am gîndit că a trăi mai bine este defapt să fiu lângă el atunci cînd are nevoie, la început comunicam des şi foarte deschis, dar cu timpul a început să nu mai vorbească deschis cu mine de parcă ascundea ceva, mai tîrziu aflasem că îţi petrecea nopţile în săli de internet şi ziua stătea şi dormea. Într-o zi m-a rugat să-i cumpăr computer, la început nu am crezut că este o idee bună dar pe urmă am zis că decât să stea în club de internet noaptea mai bine să stea acasă în siguranţă – nici nu mi-am dat seama în ce întuneric urma să-l împing. Odată ce a primit computerul nu se deslipea de el cîte două sau trei zile după care dormea o zi şi apoi o lua de la început. La colegiu a încetat să mai meargă, a început să bea, să fumeze, şi-a îndepărtat toţi prietenii de lîngă el şi nu doreşte cu nimeni să vorbească. Are deja cred că vre-o patru luni de cînd nu a ieşit din casă, cîntăreşte peste 100 kg şi nu are nici 18 ani. Nuştiu ce să mai fac, cred că nu-l mai pot ajuta cu nimic, el nici cu mine nu vrea să mai vorbească oridecîte ori îl sun evită tot mai mult apelurile mele.”

Ai văzut din acest caz cîtă durere este în inima acestei femei, eşti tu gata să treci prin aceasta doar pentru bani şi ca sfîrşit să-ţi pierzi copiii şi chiar întreaga familie?

În Sfintele Scripturi spune: Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit, şi nu-Şi ascunde Faţa de el, ci îl ascultă cînd strigă către El.(Psalm 22:24)

Dacă ai trecut prin astfel de caz sau chiar treci acum încearcă să te gîndeşti la acest verset şi sunt sigură că El te va ajuta.

June 12, 2009 Posted by | parinti | 3 Comments

   

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.